Piaţa imobiliară s-a „dezgheţat” în anul 2014. Vezi ce preţuri au locuinţele şi terenurile!

Într-un final, după cinci ani de declin continuu, piaţa imobiliară din România a început să revină pe linia de plutire şi dă chiar semne de creştere.

Potrivit statisticilor oficiale, furnizate de Institutul Naţional de Statistică, 2014 se conturează ca fiind primul an de creștere pentru piaţa locuinţelor rezidențiale autohtone de la declanșarea crizei. Datele oficiale relevă faptul că, în primul semestru din 2014 au fost finalizate, la nivel național, 17.582 de unități locative, ceea ce reprezintă un avans de 4,28% comparativ cu aceeași perioadă din anul 2013. Tendința ascendentă este semnificativă, ținând cont de faptul că, după apogeul atins în 2008, 2013 a fost cel de-al cincilea an de declin în materie de construcții rezidențiale.

Important este și faptul că, pentru prima dată de la debutul crizei, ponderea caselor finalizate în mediul urban a devenit majoritară, cu o cotă de 51,2%. Această schimbare marchează creșterea interesului pentru construcții rezidențiale din partea mediului de afaceri, care se orientează spre dezvoltări mai ample, situate în interiorul orașelor.

Potrivit agenţiilor imobiliare, cererea pentru locuinţe vechi şi noi este în creştereîn această toamnă, în ciuda faptului că băncile sunt încă reticente în acordarea de credite în condiţii mai avantajoase. De altfel, şi preţul mediu cerut de proprietarii de apartamente în principalele cinci oraşe din ţară, inclusiv Bucureşti, a crescut uşor de la începutul anului. Deşi a consemnat şi scăderi, piaţa rezidenţială s-a înscris, per ansamblu, pe un trend crescător al preţurilor în primul semestru din 2014, relevă şi o analiză realizată de site-ul Imobiliare.ro. În perioada menţionată, suma medie solicitată la nivel naţional pentru apartamentele disponibile spre vânzare (noi şi vechi) s-a majorat cu 0,7%, de la 898 de euro pe metru pătrat util, la începutul lui ianuarie, până la 904 euro pe metru pătrat, la finele lunii iunie.

 

Toamna se aşează preţurile…

Analiştii au estimat că preţurile vor stagna, ceea ce este o veste bună pentru potenţialii cumpărători, dar mai puţin bună pentru proprietari. Cunoscătorii pieţei imobiliare româneşti au prezis că vor exista fluctuaţii de maxim 5% în a doua jumătate a anului 2014, fluctuaţii ce vor consta cel mai probabil în scăderi de preţuri, dar care sunt considerate normale pe o piaţă sănătoasă.

Odată cu începutul lunii septembrie se poate face bilanţul primei părţi a anului, ajungându-se la concluzia că per total trendul a fost de stabilizare, preţurile apartamentelor suferind fluctuaţii uşoare, de doar câteva procente, pe parcursul primelor 8 luni ale anului.

Tot analiştii îi sfătuiesc pe acei proprietari care aşteaptă o nouă creştere spectaculoasă a preţurilor să scoată proprietăţile la vânzare, pentru că lucrul acesta nu se va întâmpla.

 

Tot mai puţine cereri pentru Prima Casă

Deşi Programul Prima Casă continuă să fie motorul care ţine piaţa imobiliară în mişcare, în ultima perioadă s-au înregistrat tot mai puţine cereri. Proiectul se află pe ultima sută de metri, iar această nesiguranţă a început să afecteze preţurile apartamentelor. Se înregistrează ieftiniri neaşteptate din partea vânzătorilor panicaţi de sfârşitul programului şi perspectiva că nu vor mai găsi cumpărători odată ce acesta s-a încheiat.

 

Terenurile mari, „vânate” acum de imobiliari

Marii jucători de pe piaţa imobiliară s-au arătat timizi în ultimii ani, preferând să se retragă de pe o piaţă din ce în ce mai periculoasă, unde puţine proiecte demarate în prag de criză au scăpat de insolvenţă. Cu toate acestea, bunii cunoscători ai potenţialului imens de profit de pe acest segment au continuat să urmărească evoluţia şi să aştepte momentul oportun pentru a reintra în joc. Anul 2014, cu semnele sale clare de dezgheţare a pieţei a fost intuit corect de către un număr mare de oameni de afaceri interesaţi de piaţă imobiliară, care au început să iasă la vânătoare de terenuri şi proprietăţi cu potenţial, atâta timp cât acestea se vând încă la preţuri de criză. Astfel, doar în primul semestru al acestui an, investiţiile imobiliare au crescut de 3 ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungându-se la cifra de peste 400 de milioane de euro.

În anul 2014 terenurile mari sunt la căutare, acestea fiind perfecte pentru dezvoltarea de proiecte imobiliare. Investitorii sunt în căutare de terenuri ieftine aşezate strategic în imediata apropiere a drumurilor principale de acces în oraşe şi la preţuri cât mai mici pe metru pătrat.

În mod firesc, zona Capitalei atrage o mare parte din atenția investitorilor de pe segmentul rezidențial (aceasta se află pe locul al doilea în clasamentul regional al livrărilor de locuințe din primul semestru, cu 3.452 de unități finalizate, în creștere cu 1.198 de unități față de perioada similară din 2013).

 

Preţurile locuinţelor in Romania: 20.000  euro o garsonieră, 40.000  euro pentru  trei camere

Interesul ascendent al jucătorilor din domeniu se simte însă și în alte mari orașe, dar şi în oraşe mai mici, de provincie, cum este şi cazul municipiului Focşani.

Iată care este „pulsul” preţurilor de pe piaţa de locuinţe şi terenuri din Focşani şi zonele limitrofe, la mijlocul lunii noiembrie 2014:

Garsoniere

Garsonieră – zona Casa de Cultură: 22.800 euro

Garsonieră – zona Şcoala 7, neîmbunătăţită: 13.500 euro

Garsonieră – Strada Brăilei, confort 1: 21.000 euro

Apartamente 2 camere

Apartament 2 camere – zona Liceul Economic, renovat: 35.800 euro

Apartament 2 camere – zona Piaţa Moldovei: 34.900 euro

Apartament 2 camere – zona Sud, decomandat: 23.400 euro

Apartament 2 camere – Bulevardul Gării, neîmbunătăţit: 23.000 euro

Apartament 2 camere – Strada Lupeni, renovat: 27.500 euro

Apartament 2 camere – Strada Independenţei, renovat: 42.000 euro

Apartament 2 camere – Bahne, zona Paco, semidecomandat: 14.700 euro

Apartament 2 camere – Strada Cuza Vodă: 27.500 euro

Apartamente 3 camere

Apartament 3 camere – ultracentral, mobilat şi utilat: 49.500 euro

Apartament 3 camere – zona Doi Stejari: 41.800 euro

Apartament 3 camere – Sud, decomandat: 30.000 euro

Apartamente 4 camere

Apartament 4 camere – zona Inspectoratul Şcolar: 35.400 euro

Apartament 4 camere – zona Primăria Focşani: 46.900 euro

Case

Casă – 400 mp, Strada Lupeni: 35.000 euro

Casă – zona CUP: 49.000 euro

Casă – Strada Ion Creangă: 80.000 euro

Vilă – Petreşti, 100 mp utili, 550 mp teren: 61.900 euro

Vilă la cheie – zona nord: 64.000 euro

Vilă – Goleşti, teren 500 mp: 75.000 euro

Vilă – Str. C. Stere, teren 325 mp: 80.000 euro

Terenuri

Terenuri – loturi 500 mp, intrare Petreşti: 21.000 euro

Teren – zona Doi Stejari, 800 mp: 40 euro/mp

Teren – zona Onasis: 10 euro/mp

Teren – zona Liceul Unirea: 95 euro/mp

Teren – centura Focşaniului, intravilan: între 40 şi 70 euro/mp

Teren – la ieşire din Focşani spre Petreşti: 30 euro/mo

Teren – vizavi de Penny Obor: 150 euro/mp

Teren Goleşti – 15 euro/mp

Avantajele unei case construite de tine.

Stii ce pui in pereti, costurile sunt per total mai mici, o aranjezi dupa cum iti doreste inima. Intradevar dureaza destul de mult iar daca vreti sa vi-o construiti singuri, alegeti o echipa cu recomandari solide si portofoliu mare.

Incepand de la constructii case unifamiliale si anume case de vacanta, vile de lux, putem executa case la rosu sau la cheie respectand intodeauna proiectul, cu sau fara materialele clientului.De-a lungul anilor am construit case la cheie, la rosu, pensiuni, hoteluri, restaurante, baruri, cafenele si locatii cu diferite teme. Am realizat finasaje medii cat si de lux, respectand intotdeauna calitatea executiei.

Pentru a demostra seriozitatea noastra oferim o garantie de 20 de ani pentru lucrarile realizate in totalitate de firma noastra, acest lucru, insemnand realizarea proiectului de catre arhitectii cu care colaboram, manopera cu materialele recomandate de noi si personalul nostru calificat.

O parte din portofoliu nostru,  cuprinde case in stil brancovenesc, neoromanesc, italian, francez, englez, clasic si modern

Preturile informative pentru constrirea unei case simple totusi cu un design atragator sunt de la 390 euro/mp se poate aunge in unele cazuri cand vorbim despre arhitectura brancoveneasca, toscana, neoromaneasca etc.. se poate ajunge si de la 1000 euro /mp.

Pentru mai multe detalii nu ezitati sa ne contactati pe email office@brownstone.ro sau telefonic la 0729043762 .

Nu există comentarii

Lasă un răspuns