Arhitectul focşănean Ion Mincu, un geniu al construcţiilor. Partea I – viaţa de familie
Arhitectul Ion Mincu, născut la Focşani pe 20 decembrie 1852, este o figură marcantă a arhitecturii româneşti, promotor al stilului românesc în arhitectură, cunoscut şi ca arhitectură neo-românească. Ion Mincu a integrat în operele sale specificul arhitecturii tradiţionale din România. Cele mai reprezentative clădiri care poartă amprenta marelui arhitect sunt bijuteriile arhitecturale: Bufetul din Şoseaua Kiseleff (1882-1892) – în prezent restaurantul Doina din Bucureşti, vila Robescu din Sinaia, Casa Lahovari (1886) şi Casa Petraşcu din Piaţa Romană din Bucureşti (1904).
Ion Mincu a fost o personalitate multivalentă, pe lângă profesia de arhitect, care l-a consacrat, fiind şi inginer, profesor şi deputat român. Viaţa sa este deosebit de interesantă. Vă invităm să o parcurgeţi prin intermediul acestor rânduri, culese cu grijă din documentele îngălbenite de timp de la Arhivele Naţionale – filiala Vrancea. În formarea unei personalităţi de rangul lui Ion Mincu un rol deosebit de important l-a avut şi familia sa, din care s-au ridicat şi alte nume cunoscute, precum scriitorul Duiliu Zamfirescu, născut tot pe aceste meleaguri.
„Deosebit de dificil pare a fi demersul de a mai scoate la lumină date inedite despre familia Mincu, atâta timp cât cercetatori de seamă şi-au îndreptat o bună parte a strădaniilor lor în această direcţie. Fără a avea pretenţia unor descoperiri uluitoare, solicităm îngăduinţa cititorilor faţă de eficacitatea metodei folosită în studiul de faţă: aceea de a enumera pe scurt cele ce s-au scris deja despre acest subiect şi de a încerca pe cât posibil să completăm etapele mai puţin cunoscute din viaţa acestei familii“, ne-a transmis istoricul Florin Dîrdală, referent la Arhivele Naţionale – filiala Vrancea.
Prezentarea ce urmeză are ca limite cronologice sfârşitul secolului al XVIII-lea şi secolul al XX-lea şi debutează, cum era firesc de altfel, cu primul ascendent cunoscut pe linie paternă, tatăl arhitectului: negustorul Pavel Mincu.
Născut în anul 1790, conform actului de deces înregistrat în anul 1884 decembrie 6, unde se menţionează că Pavel Mincu avea în momentul decesului 95 de ani, se pare că acesta s-a dovedit deosebit de priceput în „ale negustoriei”, fapt ce rezultă cu prisosinţă din inventarul numeroaselor bunuri pe care le-a acumulat în timpul vieţii.
S-a presupus că Pavel Mincu era de origine străină, de loc „de la Serbia”, venit în aceste locuri de prin 1837, era supus elinesc şi-şi plătea dajdia la Bucureşti. Cert este că, originar din aceste locuri sau venit de pe alte meleaguri, s-a acomodat extrem de bine caracteristicii esenţiale a acestui oraş, şi anume comerţul.
Profitând cu siguranţă de hotarul foarte aproape cu Moldova, a reuşit să-şi cumpere între anii 1832-1844 două băcănii, ambele aflate pe pământurile ce au intrat în verificarea Comisiei Hotarnice a oraşului Focşani Ţara Românească, din cauză că Mănăstirea Sf. Ioan (actuala Biserică din Piaţa Unirii), respectiv Episcopia Buzăului, percepeau o arendă nejustificată. Una dintre aceste băcănii o avea în anul 1847, de numai trei ani, dar casa cu han şi beci, aflată aşa cum se constatase, pe pământ orăşenesc, deci liber, o stăpânea de 18 ani, deci de prin 1832.
În anul 1851 era deputat de mahala, iar mai târziu, în 1857, apare în lista de alegători ai judeţului Putna la capitolul alegători direcţi. În 1852 era şi proprietar al moşiei Gura Caliţei din fostul judeţ Râmnicu Sărat, iar şcoala din Gura Caliţei fusese construită pe un teren donat de Pavel Mincu în acest scop. Moşia, conform unui act de ipotecă încheiat de Nicolai Mincu (unul dintre fiii negustorului), la începutul secolului al XX-lea, se întindea pe aproximativ 400 de hectare, aceasta fiind suprafaţa rămasă în urma reformei agrare din 1864. De asemenea, din imobilele pe care le deţinea în oraşul Focşani, Pavel Mincu obţinea un venit de 6200 galbeni.
Despre negustorul Pavel Mincu se mai poate aminti faptul că priceperea sa în „ale negustoriei”, la care se adăugau şi veniturile obţinute din exploatarea moşiei Gura Caliţei, au fost unanim recunoscute de contemporani, care l-au ales în funcţia de judecător al Camerei de Comerţ Focşani, calitate din care şi-a solicitat eliberarea în anul 1865.
Ion Mincu a mai avut patru fraţi, fiind unchiul scriitorului Duiliu Zamfirescu
Pavel Mincu s-a căsătorit cu Maria, între anii 1835-1837 şi au avut împreună cinci copii: Ştefan, Ion (Iancu), Nicolai (Nicu), Sultana şi Ecaterina. Familia Mincu, numeroasă, a fost un reper pentru societatea Focşanilor de la sfârşitul secolului al XIX-lea. În documentele vremii s-a păstrat o imagine a lui Pavel Mincu şi o poză a soţiei, Maria Mincu. „În fotografia reprezentându-l pe negustor putem remarca o figură împodobită cu două favorite roşcate, ochi de culoare ştearsă, dar de o voinţă teribilă. Tot acest personaj s-a dovedit a avea înclinaţii artistice, fapt ce şi-a pus amprenta asupra întregii sale familii. Cele două surori mai mari, Caterina şi Sultana cântau la clavir şi aveau amândouă glasuri plăcute de mezosoprane, bădia Ştefan, fratele cel mare, de curând numit profesor de desen, era un violoncelist pasionat, iar bătrânul Pavel Mincu îşi luase obiceiul să petreacă ceasurile de seară cu un flaut de os, cumpărat demult de la un negustor vienez. Când se adunau cu toţii în serile lungi de iarnă, organizau mici concerte la care tânărul liceean, Ion, asista cu încântare. Familia lui Mincu era de altfel destul de numeroasă pentru a alcătui nu numai o mică orchestră de cameră, dar şi publicul acestei reuniuni“, spune Florin Dîrdală, de la Arhivele vrâncene.
După căsătoria lui Pavel Mincu cu Maria, care a avut loc, se pare, între anii 1835-1837, primul copil venit pe lume a fost Ecaterina. Fiica sa, Elena, s-a căsătorit cu Dumitru Simionescu Rîmniceanu, prototipul cunoscutului personaj al romanelor lui Duiliu Zamfirescu, Tănase Scatiu. Acestei familii, arhitectul Ion Mincu îi închină cea mai importantă lucrare executată la Focşani şi anume cavoul din Cimitirul Sudic, terminat în anul 1899.
Al treilea copil al familiei Mincu, Sultana, s-a căsătorit cu Lascăr Zamfirescu, fiind mama lui Duiliu Zamfirescu, cel mai mare copil al familiei, devenit peste ani unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori români.
Mincu a urmat cursurile primare la Focşani şi liceul la Bucureşti
De o celebritate similară s-a bucurat şi se bucură încă marele arhitect Ion Mincu, al patrulea vlăstar al familiei prezentată în aceste rânduri. „Dintr-o scrisoare a harnicului secretar al Primăriei Oraşului Focşani, I. Romanoaie, aflăm că acest strălucit fiu al oraşului Unirii Principatelor, a urmat cursurile primare la şcoala ce funcţiona în Focşanii Munteni, unde au frecventat şi trei membri ai familiei Robescu, Alexandru, Neculai şi Constantin, ale căror nume figurează în catalogul clasei a IV-a, în martie 1853, păstrat la Direcţia Naţională a Arhivelor Istorice Centrale, fond Ministerul Instrucţiunii. Din cercetăi a rezutat că Ion Iancu Mincu nu a frecventat Gimnaziul din Focşani, fiind la momentul când s-au deschis cursurile acestuia, din 8 ianuarie 1866, elev în clasa a V-a la Liceul „Matei Basarab“ din Bucureşti. Tot I. Romanoaie este aproape convins că până în anul 1866 Ion Mincu a învăţat la unul din pensioanele particulare ce erau în acel timp în Focşani. O sursă bine documentată relevă faptul că în fondul Liceului „Matei Basarab“ ce se păstrează la Serviciul Arhivelor Naţionale Centrale, Ion Mincu figurează între anii 1862-1868, fiind absolvent a cinci clase“, consemnează istoricul Florin Dîrdală.
S-a căsătorit cu focşăneanca Eliza Dăscălescu
Casa părintească în care a trăit şi copilărit arhitectul Mincu era situată în Bulevardul Unirii nr. 3 (fostul Bulevard Stalin, care s-a numit în trecut Bulevardul Carol, iar înainte de anul 1894 a purtat numele Calea Naţională), fiind unul din bulevardele principale ale oraşului. Imobilul a revenit prin partaj unchiului arhitectului, Neculai Mincu şi a fost vândut în anul 1955 de fiica acestuia, Gabriela Mişu Bogdan.
Ion Mincu s-a căsătorit cu o focşăneancă, Eliza D. Dăscălescu, actul fiind parafat la Oficiul Stării Civile Focşani, în anul 1887. Distinsa sa soţie, Eliza, era fiica lui Dumitru Dăscălescu, fost preşedinte al Tribunalului din Focşani şi prefect de Putna în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi fost membru în Comisia Centrală din Focşani. Dumitru Dăscălescu a fost şi poet, debutând în anul 1850 în ziarul Zimbru, iar în anul 1854 va scoate la Iaşi primul său volum, „Ziorile Poesii” . Tot la Iaşi, doi ani mai târziu va tipări al doilea volum şi ultimul „Scrisori din Ţara Ţânţărească” şi „Poezii Nouă”.
Ion Mincu şi soţia sa au fost naşi de cununie ai arhitectului Simion Vasilescu din Bucureşti, care a construit clădirea măreaţă a Teatrului comunal „Maior Gh. Pastia“, în anii 1909-1911, după proiectul întocmit de arhitectul Giugolea .
(Va continua)
