Motto: ”Ridicate pentru desfătarea sufletului ori pentru tihna trupului când cumpăna vremii îi va trece pe ctitorii lor peste apele Styxului, minunățiile sculptate în piatră, modelate în cărămidă, meșteșugit zugrăvite în culori ce aveau să străbată veacurile, construcțiile brâncovenești cheamă mereu și mereu la cunoaștere, la meditație, la îmbogățirea sufletului și inimii” – Florentin Popescu
Bijuterii arhitecturale brâncovenești
La București, palatul vechi al curții domnești, restructurat și mărit de meșterii domnitorului Constantin Brâncoveanu, era edificiul cel mai de seamă al capitalei acelei vremi. Antonio del Chiaro ni-l descrie cu mare laudă, spunând că ”era cu totul din piatră, cu scara principală de marmură”, cu săli mari și boltite, dintre care una, sala tronului, avea în mijloc un rând de coloane, că de la parter la etaj se putea ajunge în interior printr-o scară monumentală de marmură. Sălii tronului îi urmau ”camera audiențelor”, spătăria, iatacele doamnei și al domnului și alte multe încăperi. În jur palatul avea o grădină mare, pe care același del Chiaro o socotea ”foarte frumoasă, de formă pătrată, desenată după bunul gust italian”. În mijlocul grădinii se găsea un foișor ”pentru odihna și uneori pentru prânzul lui Vodă”. Palatul de la București a dispărut, din păcate.
Pe lângă palatul din București, trebuie amintite locuințele noi, palatele construite de meșteri pricepuți după gustul și pretențiile bogatului voievod, la Potlogi, la Mogoșoaia lângă București, la Doicești lângă Târgoviște. Din palatul de la Doicești nu au rămas decât o parte din fundații și resturi din zidurile care mărgineau curtea. Din cel de la Potlogi se păstrează ca părți originale pivnițele, parterul și o bună parte din zidurile etajului, cu frumoase și delicate decorații de stuc. Bine păstrat, în stare de locuibilitate, dar transformat cu ocazia deselor restaurări suferite în decursul timpului, a rămas palatul de la Mogoșoaia.
De asemenea, cele mai de valoare construcții bisericești în stil brâncovenesc sunt: biserica și mănăstirea Hurez, biserica Sf. Gheorghe Nou și mănăstirea Văcărești.
Pintre meșterii români care au contribuit la ridicarea construcțiilor brâncovenești îi amintim pe Manea și Istrate.
Palatul de la Mogoșoaia (1702)
Exemplul cel mai interesant de palat brâncovenesc, singurul dealtfel care ne-a rămas întreg, este cel de la Mogoșoaia, de lângă București. Situat, ca și cel de la Potlogi, în mijlocul unei vaste curți dreptunghiulare, mărginită la început pe trei laturi de ziduri înalte de piatră, latura dinspre apus fiind lăsată liberă, cu vedere largă către un întins lac în apele căruia își oglindește fațada, palatul cuprinde un subsol, un parter și un etaj.
La subsol, cu intrare din curte, se găsește o vastă și monumentală pivniță, despărțită de un masiv stâlp de zidărie în patru compartimente acoperite fiecare cu câte o cupolă pe pendentivi. La parter, în jurul pivniței, se găsesc diferite camere de locuit, pentru slujitori. La etaj, unde se ajungea numai pe o scară exterioară – cu ocazia ultimei restaurări, parterul a fost legat cu etajul și printr-o scară interioară -, se găsesc camerele care au format locuința domnească: două apartamente, unul al domnului, altul al doamnei, situate de o parte și de alta a unui vestibul central.
Meșterul constructor al acestui palat a folosit schema tradițională a casei boierești. O atenție deosebită a fost acordată în special elementului nou introdus în planul tradițional, o încăpere cu un perete de arcade croită în genul cunoscutelor loggii venețiene, care a fost plasată în mijlocul fațadei dinspre lacul către care grădina coboară în largi terase. ”Valoros ca plan, echilibrat ca volum și bine proporționat, palatul este nespus de prețios și prin elementele sale arhitecturale și decorative: foișorul intrării, mărginit cu arcade trilobate și acoperit cu o cupolă pe trompe, pictată, loggia cu bolți, balconașele care încadrează această loggia, precum și toată decorația sculptată și pictată care însoțește aceste elemente”, scrie Gheorghe Curinschi Vorona, în ”Istoria arhitecturii în România”. Ferestrele alungite dădeau clădirii o deosebită maiestate.
Pereții interiori și bolțile fuseseră decorate, pe cât se pare, numai cu picturi, unele cu caracter monumental. Pe bolta uneia din încăperile de recepție ale etajului – dărâmată prin 1780, era pictată în frescă o mare compoziție care reprezenta călătoria și întâlnirea din 1703 la Adrianopol a lui Constantin Brâncoveanu cu padișahul. Din păcate, picturile murale nu s-au păstrat, ele fiind date jos cu ocazia restaurării din secolul XIX.
Despre acest splendid palat construit în cel mai autentic stil brâncovenesc au avut numai cuvinte de laudă călătorii străini care au vizitat în acea vreme Țara Românească: englezul E. Chishull și francezul La Motraye. Primul ne-a lăsat însemnări despre palatul lui Brâncoveanu de la poalele Mitropoliei, pe care-l descrie ca pe o construcție frumoasă, încăpătoare, înconjurată de o grădină mare.
Palatul de la Potlogi (1698)
Clădit de Constantin Brâncoveanu pentru fiul său, Ștefan, întocmai ca și palatul de la Mogoșoaia, palatul de la Potlogi reprezintă o ilustrație dintre cele mai elocvente privind rolul jucat de arhitectura locuinței populare, având ca intermediar locuința boierească, în cristalizarea programului rezidențial aulic. Această filiație se recunoaște atât în compoziția de plan cât și în compoziția volumelor și soluționarea unor componente cum sunt foișorul cu scară exterioară și loggiile suprapuse de pe fațada opusă.
Casa egumenească de la mănăstirea Dintr-un Lemn (începutul secolului XVIII)
Roadele bogatei experiențe câștigate de meșterii locali cu prilejul zidirii palatelor brâncovenești se oglindesc și în numeroase alte spațioase clădiri de locuit ale vremii, printre care și casa egumenească de la mănăstirea Dintr-un Lemn. Spațioasă, casa se dezvoltă în înălțime pe două niveluri. La primul nivel se găsesc două pivnițe. O scară exterioară alipită zidului fațadei duce la nivelul superior într-un foișor mărginit de șase arcade în acoladă turtită cu coloanede piatră și cupolă pe trompe de colț. Simple, dar bine proporționate, fațadele se evidențiază prin două elemente arhitecturale, singurele pe care constructorul s-a străduit să le înfrumusețeze cu coloane și picturi: foișorul dinspre curte, care marchează accesul la pivniță și intrarea principală a locuinței, și arcadele, ulterior zidite, ale unei loggi de pe fațada posterioară.
Mănăstirea Hurez (1692)
În arhitectura ansamblurilor, se precizează preocuparea pentru ordine, simetrie și echilibru, atât în ceea ce privește alcătuirea planurilor, cât și în dispoziția volumelor. ”În axa principală de compoziție a mănăstirii Hurez se află dispuse biserica și paraclisul, care se exprimă ca dominante atât în compoziția de plan cât și în compoziția de volume și silueta ansamblului. Spațiul incintei este delimitat de galerii suprapuse pe două niveluri cu arcade ridicate pe coloane de piatră. Cadrul acesta de galerii suprapuse, sinteză a pocedeelor Renașterii și a tradițiilor arhitecturii populare de prispe și pridvoare, constituie unul dintre exemplele cele mai caracteristice ale arhitecturii mediavale românești”, scrie Gheorghe Curinschi Vorona în lucrarea ”Istoria arhitecturii în România”.
Odată cu construirea mănăstirii Hurez (1692), se va dezvolta în Țara Românească o arhitectură strălucitoare de porticuri, galerii și pridvoare cu stâlpi și coloane de piatră, împodobite cu o decorație înflorată. Întrucât meșterii care au realizat ctitoriile bogate ale lui Constantin Brâncoveanu au recurs pe larg la aceste procedee, orientării arhitecturale pe care o caracterizează i se va spune ”stilul brâncovenesc”.
O compoziție simetrică și mai riguroasă o vor căpăta ansamblurile mănăstirilor Antim (1715) și Văcărești (1714-1722), concepute în spiritul arhitecturii brâncovenești.
Bibliografie:
1. Gheorghe Curinschi Vorona, ”Istoria arhitecturii în România”, Editura Tehnică, Bucureşti, 1981
2. S. Columbeanu, Radu Valentin, ”Constantin Brâncoveanu și epoca sa”, Editura Științifică, București, 1967
3. Florentin Popescu, ”Ctitorii brâncovenești”, Editura Sport-Turism, București, 1976
4. Narcis Dorin Ion, ”Castele, palate și conace din România”, Editura Fundației Culturale Române, București, 2001
5. Narcis Dorin Ion, ”Mogoșoaia. Trei secole de istorie. 1702-2002”, Editura Tritonic, București, 2002
